Salata greceasca cu quinoa la borcan

, , , , , , , , , , ,

Salata grecească cu quinoa la borcan am făcut-o după ce am citit cât de sănătoasă și nutritivă este această plantă cereală. Am pus-o la borcan pentru că mi se pare un mod cool de a ține salatele gata pregătite pentru câteva zile, de mâncat dimineața sau de luat la pachet.

Falafel cu tortilla si sos (video)

, , , , , , , , , , ,

Pentru că suntem în Post am ales să prepar rapid două feluri de rețete, cu sosuri diferite. Am folosit produse din legume, semipreparate de Agricola Bacău. Am făcut falafel (făcut 100% din năut) cu tortilla și sos de iaurt și Fantezie cu legume (un fel de hamburger din legume), pus între chiflă, cu sos Salsa (de Post).

Un altfel de orez cu lapte (video)

, , , , , , , , , ,

Astăzi vreau să vă propun desertul copilăriei reintrepretat. Un altfel de orez cu lapte (variantă și video), inspirat de la americani, care îl fac în acest fel. Adică îi adaugă frișcă bătută la sfârșit, ceea ce îi conferă o textură deosebită și un gust delicios.

Gujoane și șnițele picante cu salata și dressing (video)

, , , , , , , , , , ,

În ultimii ani am început să prefer și tolerez mai mult ingredientele picante, astfel că acum vă propun și vouă o alegere rapidă de gustare sau cină: gujoane și șnițele picante cu salata și dressing. Gujoanele și șnițele (din piept de pui) sunt varianta rapidă de băgat la cuptor (de la Agricola Bacău), iar la salată doar dressingul trebuie preparat.

Pui picant cu salata caprese

, , , , , , , , , ,

Gujoane din piept de pui și șnițele din piept de pui picante, alături de un cașcaval pane și o salată caprese - asta am pregătit pentru ziua prietenei mele.

Sos de rosii pentru pizza si paste

, , , , , , , , , , , , ,

Oricând aveți roșii frumoase sau de prisos prin casă puteți să încercați să le salvați pentru viitor. Respectiv să pregătiți un Sos de rosii pentru pizza si paste, pe care-l conservați frumos la frigider pentru 1 - 2 luni. Chiar dacă vă mozoliți puțin pe mâini, sosul are avantajul că se face mai mult în cuptor, fără contribuția voastră.

Tort cu mascarpone, fructe si piscoturi de sampanie

, , , , , , , , , , , ,

Tortul cu mascarpone, fructe si piscoturi de sampanie este cel mai rapid tort facut vreodata. Si cel mai simplu, si mai gustos, as zice... Trebuie sa-l incercati ca sa nu ziceti ca exagerez. Puteti folosi orice fructe de sezon pentru stratul de deasupra si ceva fructe zemoase pentru interior.

Frigarui si semipreparate de pui cu salata de piersici

, , , , , , , ,

Sa stiti ca una din variantele rapide de a face o cina gustoasa atunci cand ai musafiri este sa apelezi la semipreparate, daca le testezi macar odata inainte si ai incredere in ele. Asa a fost cazul cu frigaruile si semipreparatele Agricola care m-au ajutat sa fac fata unei petreceri cu prietenii pe terasa.

Sirop de menta facut in casa

, , , , , , , ,

Siropul de menta facut in casa este alternativa sanatoasa la orice bautura acidulata. Pentru cei care pot lua menta direct de la sursa va recomand sa incercati acest sirop.

Bomboane condimentate cu migdale si curmale

, ,

Pregătite mai degrabă în perioada sărbătorilor, bomboanele condimentate cu migdale si curmale pot fi oricand un deliciu pentru cei care preferă să mănânce un desert sănătos. Mai ales dacă folosiți ingrediente bio, cum am făcut eu procurându-le de la Republica Bio.ro (am lăsat link la ingredientele care sunt luate de la ei).

Strips din piept de pui cu sos de iaurt

, , , , , , , , , , , ,

Pentru o seara cu prietenii/prietenele, atunci cand vrei sa joci ceva si nu ai loc de prea multe farfurii dar vrei totusi sa rontai ceva consistent, cald si delicios, va recomand strips din piept de pui cu sos de iaurt.

De ce vase de fonta in bucatarie

, , , , , , , , , ,

E stiut, imi plac vasele de cupru. Dar al doilea material folosit in bucatarie e fonta, mult mai accesibila la pret si de asemenea foarte buna. Pentru ca am adunat atatea vase de-a lungul timpului, iar in ultima perioada am achizitionat si un gratar de fonta pentru casa mea de la curte, m-am gandit sa va spun/povestesc despre ele.

Trei cutite bune in bucatarie

, , ,

Ce cutit sa cumpar? Am auzit intrebarea asta destul de des. Oamenii se asteapta ca cei care gatesc sau propun retete spre inspiratie sa fie un ghid util in tot ce priveste bucataria. Sunt de-acord, dar ar trebui sa mentionez ca sunt cazuri in care nici noi nu ne permitem cele mai bune gadgeturi sau ustensile.

Rasasfour de vita

Ras Asfour de vita cu sos de rodie (video)

, , , , , , , , , , , , , ,

Ras Asfour-ul de vita este cea mai buna mancare cu carne de vita pe care o cunosc. Trebuie sa incercati neaparat gustul de dulce acrisor dat de sosul de rodie. Ceapa caramelizata si ardeii grasi dau un gust perfect acestei retete de origine libaneza.

Nuggets cu cartofi dulci si salata crunch

, , , , , , , , , ,

Hai sa va arat una din retetele fara bataie de cap pe care le faci rapid cand vii de la serviciu. Nuggets (produs de Agricola Bacau) cu cartofi dulci si salata crunch (i-ai putea spune si salata curcubeu dupa culorile din farfurie).

Muschiulet de porc umplut (video)

, , , , , , , , , , , ,

Muschiulet de porc umplut (un fel de rulada din muschi de porc) este una din retetele care merg si ca aperitiv si ca fel principal. In prepararea muschiului de porc trebuie mare atentie la taierea bucatii de muschiulet, pentru a o pastra intacta si potrivita sa rulezi carnatul in ea.

Fara reteta: Sandwich cu sunca de curcan (video)

, , , , , , , , , ,

Astazi va prezentam o reteta fara reteta, adica o inspiratie pentru voi sau copilul vostru. Un scurt clip video de asamblare a unei chifle cu sunca de curcan, salata Eisberg, capere, iaurt, mustar si cascaval. Un sandwich aperitiv. 

Pui cu legume la oala (video)

, , , , , , , , , ,

Ați încercat vreodată să gătiți puiul întreg în oală și nu în tavă? Pe aragaz și nu în cuptor? Vă propun acum varianta inedită și valabilă dacă aveți o cratiță la fel de lată ca vasul meu de cupru. În rețeta video de pui cu legume aromele se întrepătrund foarte bine.

Chitftelute marinate (video)

, , , , , , , , , , , ,

Hai sa dam clasicelor chiftele o aroma dulce-acrisoara, preparandu-le un sos care merge de minune cu orice garnitura. Reteta de chiftelute marinate este indicata si pentru masa copiilor, si poate fi servita si la pranz si seara.

Briose din conopida (video)

, , , , , , , , , ,

Briosele din conopida sunt recomandate in special pentru copii, ca o gustare, pachetel sau atunci cand vreti sa manance legume si nu stiti cum sa faceti.

Cum se face supa de broccoli (video)

, , , , , , , , , , ,

Sa consumati broccoli zilnic ar fi unul din cele mai sanatoase obiceiuri pe care le-ati putea avea la masa. Pentru ca broccoli este unul din ingredientele cu cea mai mare valoare nutritiva (bogat in glucide, vitamine si saruri minerale) vreau sa va inspir cu o reteta de supa care se face simplu si arata bine (mie imi plac ingredientele colorate din farfurie).

Paste cu midii

Paste cu midii/scoici (video)

, , , , , , , , , , ,

Pentru atunci cand va alintati si vreti sa mai incercati si altceva, va recomand paste cu midii/scoici. Nu se fac nici greu nici usor, insa trebuie sa curatati cu atentie cochiliile midiilor.

Beef stew

Tocanita de vita (Beef stew)

, , , , , , , , ,

O reteta clasica, nu foarte grea dar pe care o incerci tarziu in viata, desi merita din plin. Tocanita de vita este sanatoasa, are si legume pe langa carne de vita si daca ai grija ca totul sa fie bine fiert si potrivit vei avea o cina pe cinste.

Supa de ceapa (video)

, , , , , , , , , , ,

Una din traditiile culinare frantuzesti, supa de ceapa caramelizata este un deliciu, contrar ideii ca ar putea mirosi urat. Nici gand! Supa de ceapa (french onion soup) este luata chiar dupa o reteta frantuzeasca asa ca va recomand sa o incercati.

10 lucruri care-mi plac in bucataria mea

, ,

Daca tot am provocat lumea cu video-ul de la montatul bucatariei, am zis ca nu e rau sa las cititorii sa-si arunce un ochi si in sertarele si "camara" mea din bucatarie, alaturi de cel mai mic membru al familiei, Cookie.

Cum s-a montat bucataria cu insula a Retete TV

, ,

Iata primele imagini video din bucataria noastra by Euphoria Kitchens Hall (brandul companiei Romvitrine din Buzau), locul unde vom filma de-acum incolo toate retetele. Modele interesante realizate de ei veti vedea si la BIFE (19-23 septembrie), daca veniti sa ma vedeti intr-un show culinar la standul Euphoria din Romexpo.

Cum sa faci placinta cu mere (video)

, , , , , , , , , , ,

Mere gasim mai tot timpul anului pentru a face rapid o placinta cu mere. Va arat varianta cu foaie facuta in casa, chiar daca placinta cu mere nu iese la fel de estetic daca foile ar fi fost de cumparat. E delicioasa calda cu o lingura de inghetata alaturi ori doar pudrata cu zahar vanilat.

Cum sa faci salata din ciuperci Pleurotus (video)

, , , , , , , , , , ,

Ciupercile pot fi gatite in fel si chip, dar astazi ma rezum la Pleurotus, ciupercile romanesti cu palarie mare si foarte carnoase, pe care vi le recomand pentru aceasta salata. 5 ingrediente simple pentru o salata rapida, de post si indicata celor care nu se tem de mirosul usturoiului.

Cum sa faci salata de ardei copti (video)

, , , , , , , , , , , ,

Daca te-ai intrebat vreodata cum se face salata de ardei copti, ai acum si varianta video ca sa te convingi ca nu este greu deloc. Cumpara ardei grasi sau capia, otet din vin, ulei, sare si usturoi si cea mai buna salata se pregateste sa-ti incante simturile.

Cum se face salata de vinete (video)

, , , , , , , , , , , , ,

In post sau nu, vara sau toamna, vinetele se pot prepara mai ales atunci cand aveti nevoie de un aperitiv de pus pe paine. Spre deosebire de preparatele din Ofrientul Mijlociu in care vinetele se folosesc foarte mult la cuptor, noi romanii obisnuim sa le facem in special coapte pe aragaz (dar puteti si la cuptor pe functia de grill) si amestecate cu ceapa.

Omleta spicy cu dovlecel, porumb si ardei iute (Frittata)

, , , , , , , , ,

Astazi vreau sa vizionezi cea mai rapida omleta, un mic dejun consistent si vegetarian, pentru atunci cand esti grabit/a tare. Pentru omleta spicy (cunoscuta si drept Frittata) iti trebuie doar dovlecel sau zucchini, oua, ardei iute si porumb fiert. Si dispozitia de a manca ceva bun si iute.

Cum sa faci Rawtella (raw nutella) – video

, , , , , , , , , ,

Vrei un desert mai sanatos pentru tine si familia ta? Vrei un dulce cu sirop de agave in loc de zahar? Ei bine, Clubul Raw Desertarienilor, in parteneriat cu Green Sense ne-au preparat o Raw Nutella, un desert pe care il puteti da cu incredere copiilor dumneavostra.

Cum se face praz cu masline

Praz cu masline (video)

, , , , , , ,

Ceapa olteanului este prazul, iar alaturi de hrean este unul din cele mai folosite ingrediente din bucatarie. Mancarea de praz cu masline este una aromata inclusiv de mararul de la final. Cand doriti sa mai diversificati ceea ce gatiti prin casa incercati praz cu masline, ca in Oltenia.

Ciorba de perisoare cu smantana

Cum se face ciorba de perisoare (video)

, , , , , , , , , ,

Pentru iubitorii de supe/ciorbe facute in casa e momentul sa va prezentam una din cele mai gustoase ciorbe romanesti, cea de perisoare, in varianta olteneasca. Retete TV a facut parte din proiectul Academia Gusturilor Romanesti si a pregatit varianta video a 30 de retete traditionale din Oltenia, dupa un retetar deja stabilit.

Batoane energizante cu fructe si seminte

Batoane energizante cu fructe si seminte

, , , , , , , , , ,

Sanatos si gustos, cu drag recomandat si executat de Clubul Raw Desertarienilor, cu care incepem astazi o colaborare pentru rubrica de dulciuri raw vegane. Am facut rost si de ingrediente proaspete si sanatoase de la firma Green Sense care ne-a ajutat sa realizam aceasta reteta video. 

Cartofi gratinati la cuptor Dauphinois

, , , , , , , , , , , , , ,

Echipa Retete TV vrea sa impartaseasca cu voi o reteta simpla, delicioasa si cu un ingredient de baza in bucatarie: cartoful. O razatoare subtire (mandolina) va ajuta ca reteta de cartofi gratinati la cuptor Dauphinois sa fie ca in video-ul facut special pentru voi.

Sandwich cu salata, avocado si ou fiert

Sandwich cu salata, avocado, oua fierte

, , , , , , , , , ,

Ati ramas cu oua fierte prin bucatarie? Cum nu e bine sa le pastrati prea mult timp, refolositi-le in ceea ce se cheama un sandwich sanatos cu salata, avocado si oua fierte (2 galbenusuri si 4 albusuri). Simplu si rapid, ca pentru oamenii ocupati carora noi ne adresam si vrem sa-i inspiram cu propunerile noastre.

Muschi de porc la tigaie de cupru, cu lamaie si cartofi

Muschi de porc la tigaie cu lamaie si cartofi

, , , , , , , , , , , , , , ,

Hai sa incercam si o altfel de friptura, simpla, fara grasime, si care se face si relativ repede (pe mine ma ajuta si tigaia de cupru). Muschi de porc la tigaie cu cartofi si lamaie este varianta pe care v-o propun pentru diversificare.

Cum sa faci friptura de miel la cuptor pentru Paste

Cum sa faci simplu friptura de miel pentru Paste (video)

, , , , , , , , ,

Daca te-ai intrebat vreodata cum sa faci mai simplu dar aromat friptura de miel la cuptor, iti propun varianta cu usturoi, rozmarin, cimbru si putin vin alb. Secretul: las-o cat mai mult timp in cuptor. In caz ca ai o tava de cupru ca a mea (daca vrei poti comanda una pentru ca vand vase de cupru!) sau de fonta, timpul de preparare se reduce la jumatate. Poti face si in orice tava de cuptor ai, insa in loc de 3 ore ar trebui sa lasi cam 5 ore.

Oua vopsite cu legume si fructe

Cum sa vopsesti ouale de Paste cu fructe/legume naturale (video)

, , , , , , ,

Vine Pastele si poate va ganditi sa vopstiti ouale si in alt mod decat cel clasic cu vopsea din comert. Va propun sa folositi oua albe de tara si sa le colorati cu sfecla rosie, varza rosie, coji de ceapa rosie, afine, turmeric si spanac/urzici.

Cele mai simple Briose cu gem pentru copii

Video: Cele mai simple briose cu gem pentru copii

, , , , , , , , ,

De ce spunem ca sunt cele mai simple briose cu gem pentru copii? Pentru ca le-a putut face chiar un copil de 10 ani, ceea ce inseamna ca e posibil pentru oricine vrea sa incerce in tandem cu "puiul" lui, pentru ca, a gati in familie e unul din cele mai frumoase lucruri zicem noi.

Rucola cu cascaval si bresaola

Rucola cu branza/cascaval si pastrama de vita

, , , , , , , , , , , ,

Salata cu rucola, branza/cascaval si pastrama de vita este inca unul din modurile alternative de a mai folosi salata. Mai ales atunci cand o cumparam la punga si vrem sa o facem rapid si cu ce avem prin casa.

salata preparata de fata mea

Video: salata pentru friptura, preparata de fata mea

, , , , , , ,

Recunosc, reteta este facuta pentru a testa aplicatia Simmer, o aplicatie pentru IPad, cu care filmezi secvente de cate 30 de secunde. Astfel, am pus-o pe fata mea de 10 ani sa-si faca salata pentru friptura si eu am filmat-o. Ce-a iesit, vedeti in continuare.

Tort cu piscoturi, crema de vanilie si ananas

Tort de piscoturi, cu crema de vanilie si ananas

, , , , , , , , , ,

Un desert delicios si simplu putem face cu orice ocazie. Tortul de vanilie si ananas este usor de facut chiar si de amatori, iar Alex, un tanar pasionat si de bucatarie, ne-a si demonstrat ca se poate. Ananasul in conserva si piscoturile de sampanie sunt ingredientele cheie, ramane sa invatati cum se face in casa crema de vanilie (urmariti in video).

Truffe de ciocolata fara gluten

Truffe de ciocolata fara gluten (video)

, , , , , , ,

Truffele de ciocolata fara gluten sunt pentru atunci cand vrem sa ne rasfatam iubitul/iubita sau partenerii cu care ne petrecem viata. Putem face truffe de ciocolata (fursecuri cu ciocolata) fie de Craciun, fie de Sfantul Valentin sau oricand avem pofta. Se fac usor si relativ repede, daca nu calculam timpul de stat la frigider.

Cum se face salata Nicoise, filmare cu google glass

Cum se face salata Nicoise (filmare cu Google Glass)

, , , , , , , , , , ,

Pentru filmarea cu google glass, am ales să vă arăt cum se face salata Nicoise. M-am orientat și vizual, să avem ceva proaspăt, fresh, colorat, care să dea bine în imagini. Despre experiența filmării cu Google Glass am făcut un review video pe care îl puteți viziona pe canalul nostru de youtube, iar o recenzie din punctul de vedere al echipei cu care am filmat (Inversee), puteți citi aici. Pentru a vă arăta experiența filmării cu Google Glass a fost nevoie și de o echipă de profesioniști, care să vă arate cum m-am străduit eu acolo.

gnocchi cu sos de rosii si mozarella

Gnocchi cu sos de rosii si mozarella

, , , , , , , , ,

Invitatul Retete TV - Alex Catalin Anca - a gătit ceva rapid și gustos, așa cum putem face cu toții. Rețeta cu care ne-a inspirat este Gnocchi cu sos de roșii și mozarella, făcute la cuptor.

Oua in paine, la cuptor

, , , , , ,

Oua in paine la cuptor sunt un mic dejun sănătos și preferat în special de copii. Fără ulei, doar cu unt, cu pâine crocantă și fără bătăi de cap.

Reteta vegetariana de Orez cu linte (Mujaddara)

, , , , ,

Rețeta orientală de orez cu linte (denumită Mujaddara) poate fi servită la prânz sau cină, fiind un preparat consistent dar în același timp ușor. Este potrivit totuși pentru aceia care doresc să diversifice și să încerce gusturi și arome noi, chimenul și turmericul nefiind printre condimentele pe care românii le folosesc prea des.

Legume la gratar(ul din bucatarie)

, , , ,

Legume la gratar puteti face în orice moment al anului, fie că sunteți vegetarieni, fie că vă doriți doar o garnitură sănătoasă la masa principală, fie că doriți o masă de post. Puteți să faceți din legume proaspete ori congelate, iar problema gratarului din curte nu trebuie să existe. Se poate face și pe unul normal (de preferat din fonta) care se pune pe flacăra aragazului.

Omleta cu dovlecel si porumb (Frittata)

, , , , , , ,

Potrivită pentru un mic dejun dar și pentru o cină rapidă atunci când sunteți ocupați, rețeta de Omletă cu dovlecel (sau zucchini) și porumb este foarte ușor de făcut.

Cum sa faci turta dulce acasa, rapid si simplu

, , , , , , , , , ,

Turta dulce este unul din simbolurile dulci ale Craciunului. Chiar daca o putem face oricand (doar cine ne opreste?) mirosul ei de scortisoara si dulceata venita din miere este potrivit in timpul sarbatorilor de iarna. Am spus simplu, rapid, as putea adauga si ieftin.

Pui cu rozmarin, usturoi si chili in tigaie

,

3 ingrediente de bază, maxim de savoare. Pui, rozmarin și chili. Usturoiul, vinul alb și puțin ulei de măsline, sunt doar pentru a întregi rețeta.

Tort cu nuca si frisca

,

Tortul cu nucă și frișcă poate fi făcută atunci când aveți o petrecere, o zi de sărbătorit sau chiar de Crăciun. Trebuie să luați în calcul că vă trebuie mai mult de 30 de minute și anumite forme speciale pentru ornat ori chiar pentru tăiat tortul.

Salata couscous cu pui si legume

,

Încerci să mănânci mai puțin și să gătești mai rapid? Încearcă salata de couscus cu legume și grătar de pui pentru că se face repede și este și consistentă. Timp de preparare: 30 de minute! În această salată, o parte din legume sunt călite, o parte sunt crude.

Un desert simplu si sanatos: Caise caramelizate cu ricotta

,

Un desert simplu și sănătos: Caise caramelizate cu ricotta și fistic, un dulce care se face în maxim 15 minute.

Tortilla Spaniola, sau cartofi cu oua combinati inedit

, , , , , , , , ,

Fara carne, pe baza de cartofi și ouă. Rețeta de Tortilla Spaniolă este simplă și poate fi servită la prânz sau cină dar este tocmai bună și la o întâlnire cu prietenii.