Project Description

Ce cutit sa cumpar? Am auzit intrebarea asta destul de des. Oamenii se asteapta ca cei care gatesc sau propun retete spre inspiratie sa fie un ghid util in tot ce priveste bucataria. Sunt de-acord, dar ar trebui sa mentionez ca sunt cazuri in care nici noi nu ne permitem cele mai bune gadgeturi sau ustensile. Dar tindem spre asta si oricum ne documentam. Daca ma refer la cutite as spune simplu: sa fie marca Global.

Ca sunt cele mai bune o spune si Jamie Oliver si Antony Bourdain si premiile castigate de companie. Dar sunt printre cele mai scumpe din lume. Se comercializeza si la noi, online, aici.

Trebuie sa stiti ca setul minim obligatoriu in bucatarie e format din trei cutite: cutitul bucatarului, bun la toate, cu lama dreapta si maner robust; un cutit lung cu lama zimtata (pentru paine in special) si un cutit mic, tot cu lama dreapta pentru legume/fructe in special chestii mai mici (cum vedeti si in video).

Marci bune mai sunt si cele nemtesti, in special Zwilling, cu un foarte bun raport calitate-pret. Am gasit aici si aici o oferta relativ similara ca pret la un set de 3 cutite (pacat ca nu e si cel cu zimti dar sigur va faceti treaba si cu setul acesta.

Am folosit si cutite de ceramica care taie foarte bine si nu se ascut niciodata, dar am avut neplacerea sa le rup varful. Si desi m-ar tenta sa mai iau in bucatarie astfel de cutite (mai ales ca au manere colorate si-mi place asta), am ramas cu dezamagirea ca anterioarele s-au rupt.

Ok sunt si cutitele de la Ikea, mai ales daca va cumparati si accesoriul de ascutit pentru ca mereu este nevoie de el.

Dar hai sa va spun despre o companie romaneasca – Icos Sibiu – a carui cutite le-am cumparat dintr-un hipermarket (nici nu mai stiu care) si a carui ambalaje si scris aduceau cu ceva japonez. Cert e ca mi-au atras atentia, am citit apoi ca sunt fabricate la Sibiu si m-am hotarat sa le dau o sansa. Investitia a meritat din plin si cele doua cutite cumparate atunci le folosesc si acum (le ascut din cand in cand).