Project Description

Hai sa dam clasicelor chiftele o aroma dulce-acrisoara, preparandu-le un sos care merge de minune cu orice garnitura. Reteta de chiftelute marinate este indicata si pentru masa copiilor, si poate fi servita si la pranz si seara.

Ingrediente Chiftele marinate:

500 grame carne de vitel tocata

250 grame carne de porc tocata

2 morcovi rasi

2 cartofi fierti si pasati

2 cepe

1 felie paine (inmuiata intr-un castronel de lapte, cat sa o acopere)

2 oua

1 legatura marar tocata/taiata marunt

sare si piper

o cana faina pentru tavalitul chiftelelor inainte de prajire

50 grame ulei floarea soarelui pentru prajit

Ingrediente sos:

2 cesti de bulion

30 ml otet

3 catei usturoi

1 lingurita piper boabe

2-3 foi de dafin

sare si piper (optional)

Mod de preparare Chiftele marinate:

1. Intr-un castron larg amestecati carnea de vita cu cea de porc, cartofii pisati, ouale intregi, morcovii, painea inmuiata in lapte (dar scursa in palme de lapte), ceapa tocata marunt (eu o fac in blender pentru ca nu-mi place sa se simta in chiftea) si mararul tocat.

2. Luati in palmele umede putina cantitate de carne si dati forma chiftelelor (cat de mari le doriti, eu le fac cam cat podul palmei dar merg si mai mici). Dati-le prin faina inainte de prajire.

3. Pregatiti tigaia, incingeti uleiul si puneti la prajit chiftelele. Incercati sa nu le intoarceti pana nu s-au prajit putin, pentru ca riscati sa se sfarame.

4. Intr-o alta oala punet la fiert pentru cinci minute bulionul cu otetul, foile de dafin, sarea si piperul. In castronul in care a fost bulion puteti pune putina apa sa-l curatati si in acelasi timp sa subtiati sosul. Spre final adaugati usturoiul maruntit.

5. Dupa ce sosul a fiert, adaugati si chiftelele si mai lasati-le inca 5 minute ca sa se patrunda cu aroma sosului.

6. Puneti in farfuri cu putina verdeata deasupra. Chiftelele marinate merg foarte bine cu un piure de cartofi sau de brocoli, un orez fiert sau cu paste fierte.