Project Description

Tarta cu crema de lamaie si bezea (cunoscuta si sub numele de lemon meringue pie) este un desert dulce si racoritor in egala masura. Dulce de la bezea, racoritor de la crema de lamaie si pufos de la blatul care are foarte putin zahar.

De aceea ne-am gandit ca este foarte potrivita de facut cu o ocazie speciala, timpul de preparare fiind mai indelungat decat la alte dulciuri propuse de RETETE TV. Daca simti ca el sau ea marita tot efortul tau, ori de dragul copilului poti sa incerci sa faci asta cu mare drag. Nu vei regreta.

Atentie! Crema de lamaie poate fi facuta si separat si pastrata in frigider pana la doua saptamani si este un desert in sine, iar bezeaua (adica albusul batut inainte de a-l coace) o puteti imparti in doua si puteti face din cealalta jumatate cateva bezele bune (reteta pe site). Retineti totusi ca pentru bezele folosite ca bomboane, reteta ideala este putin diferita. (in modul de coacere si are si un alt ingredient).

Ingrediente crema de lamaie:

4 lamai mari si zemoase sau 5 lamai mai mici (coaja și sucul)

5 oua

320 g zahar pudra

250 g unt

40 g amidon

vanilie rasa sau concentrat

Ingrediente blat:

o cana aproape plina de faina (125 gr.)

50 gr. de unt

1 ou

doua linguri de zahar brun

o lingurita de praf de copt (se stinge cu zeama de lamaie).

Ingrediente bezea:

4 albusuri de ou

zeama de lamaie (de la o jumatate de lamaie)

o cana cu zahar

Mod de preparare crema de lamaie:

1. Rade coaja de la lamai. Stoarce-le. Cantareste si celelalte ingrediente, cum ar fi zaharul pudra.

2. Intr-o craticioara amesteca intai ouale, apoi treptat zaharul pudra, amidonul, vanilia, sucul de lamaie si coaja rasa de la acele lamai.  Acest vas se pune pe aragaz, deasupra unui alt vas cu apa care incepe sa fiarba.

3. Amestecati la bain marie circa 10-15 minute dar între timp adaugati si untul. Lasati pe foc pana incepe sa se ingroase usor.

4. Lasati la racit.

Mod de preparare blat tarta:

1. Amestecati zaharul cu oul. Separat dizolvati intr-o lingura praful de copt cu putina zeama de lamaie.

2. In compozitia cu zahar si ou adaugati untul la temperatura camerei, treptat faina si apoi praful de copt dizolvat. Compozitia va fi compacta dar usor lipiciosa. Daca este mult prea moale mai puneti putina faina (depinde de tipul pe care il folositi, unele absorb mai bine, altele nu).

3. Rasturnati compozitia pe un blat infainat si intindeti-o putin cu sucitorul.

4. Ungeti forma de copt rotunda cu unt topit ori unt si faina. Puteti folosi si hartie de copt rotunda, tocmai am gasit la magazinele DM direct taiata.

5. Potriviti cu mana coca pe forma de copt (este mai usor daca nu aveti hartie ci este doar unsa…). Daca vi se pare prea gros sau prea multa coca, puteti face inca o forma de tarta (daca mai aveti una..).

6. Bagati la cuptor pentru 20 de minute la 180 de grade. Este gata atunci cand aluatul s-a uscat, nu mai arata a coca. Lasati putin la racit.

Mod de preparare bezea:

1. Bate bine albusurile tinute la temperatura camerei (de exemplu daca le pastrezi de la prajiturile ori mancarurile unde iti trebuie doar galbenus, scoate-le cu jumatate de zi inainte din congelator). Bate-le cu un varf de lingurita de sare si zeama de la jumatate de lamaie.

2. Adauga treptat zaharul. Daca bati cu robotul de mana pune la treapta cea mai mica, zaharul v-a sari din vas.

3. Bezeaua trebuie lasata in cuptor minim 30 de minute la 140 de grade pentru oamenii grabiti, pentru cei rabdatori coaceti la temperatura cat mai mica, timp indelungat (de exemplu la 80 de grade poti tine pana la 80 de minute in cuptor).

Mod de “asamblare” tarta:

1. Dupa ce ai racit tarta, adauga crema de lamaie.

2. Peste crema de lamaie pune albusul foarte tare si incearca cu o lingura sa o netezesti in cerc… Nu trebuie ca albusul de pe tarta sa fie perfect intinsa, e mai draguta cu mici creturi.

3. Lasa la cuptor dupa timpul indicat mai sus, scoate-o si las-o din nou la racit, apoi tine-o la rece macar cateva ore inainte de servire.

Sper sa cuceriti inimile celor pe care ii serviti cu aceasta tarta de lamaie cu bezea!

Fotografiile au fost facute cu un aparat Canon EOS Rebel T5i, obiectiv 18-135 mm.