Project Description
Buretele de plop denumit buretele pătat este ciuperca comună a salciei, plopului și o recunoașteți după pălăria albă pătată cu solzi maronii, lamele albe și sporii de culoare albă. Buretele pătat este comestibil cât ciuperca este tânără, pentru că apoi devine fibroasă.
Ingrediente:
500 sau 1 kg bureți de plop
4-5 căței usturoi
50 g unt/ sau o lingură mare de ulei (dacă doriți să-i gătiți de post)
apă pentru fiert bureții
sare și piper
Mod de preparare:
1. Puneți la fiert o cantitate de apă ceva mai mare decât ciupercile. Adăugați și sare.
2. Când dă în clocot, puneți ciupercile la fiert/opărit pentru zece minute.
3. Scurgeți-le într-un vas și puneți tigaia la încins.
4. În tigaia încinsă puneți untul și la câteva secunde usturoiul. Căliți-l puțin după care adăugați ciupercile. Amestecați-le bine cu usturoiul timp de zece minute. Presărați sare și piper.
5. Serviți-le calde, ca atare sau garnitură la vreun preparat.
Leave A Comment