Project Description
Dintre retetele clasice frantuzesti, Cartofii Duchesse se numara printre cei mai spectaculosi si mai simpli de facut. Cu doar cateva ingrediente poti da gata o masa, un ”plaiting” cu aspectul și gustul lor, asa ca eu zic ca merita sa-i incerci. Poate fi si o ocazie speciala, cum ar fi Pastele dar poate fi si doar atunci cand gatesti o cina in familie.
Ingrediente cartofi Duchesse:
10 cartofi medii
3 linguri unt
3 galbenusuri
¾ cana smantana dulce
Sare /piper/ nucsoara macinata (cate un strop)
Mod de preparare Cartofi Duchesse:
- Incinge cuptorul la 220 grade
- Curata cartofii si taie-i in bucati potrivite (ca pentru piure)
- Fierbe cartofii in apa cu sare, scurge-i si paseaza-i ca pentru piure, adauga untul, galbenusurile, smantana, asezoneaza de sare, piper si nucsoara.
- Pregateste o tava cu folie de copt. Intr-o tava obisnuita de cuptor vor intra 9 gramajoare a cate 2 linguri de compozitie modelate sub forma de trandafiri. Sau poti pune compozitia intr-un pos (sau punga taiata la varf) sa le dai forma.
- Introdu tava astfel pregatita in congelator pentru 15 minute, sau in frigider pentru 30 de minute (ori peste noapte acoperite cu folie). In aceasta etapa poti pastra ducesele congelate chiar si cateva saptamani
- Scoate tava din congelator si unge ducesele cu un galbenus de ou amestecat cu o lingura de smantana.
- Introdu tava in cuptor 15-20 min pana se rumenesc ducesele.
Leave A Comment