Project Description

Budinca de vanilie cu sirop de Agave Ecologic este un desert rapid și comod. Budinca de vanilie (DmBIO) la plic am luat-o de la DM Drogerie Markt și siropul de Agave Ecologic, la fel. Nu am adăugat decât laptele și un mix de alune.

Am continuat provocarea produselor Bio de la Dm, oprindu-mă la Budinca (Pudding Vanille) cu Vanilie de Burbon, fără gluten și la siropul de Agave Ecologic. Plicul de budincă se vinde la set de 3, singura problemă fiind că pe plic nu scrie decât în germană. Astfel că am adaptat rețeta după ce am descifrat cum am putut modul de prepare de pe plic.

Budinca nu a ieșit atât de compactă cum arată pe plic, însă a fost bună și răcoritoare și sățioasă în combinație cu alunele și/sau fructele. Mi-a plăcut că se vedea prin ea vanilia (știți cum se vede când cureți vanilia proaspătă și o pui în ceva, exact așa erau în budincă, fie maronii și aromă de vanilie).

La fructe proaspete eu am folosit caise tăiate bucăți mici și am presărat și puțină scorțișoară. Ambele catsroane au fost foarte bune.

Ingrediente:

  • un plic budincă vanilie (35 gr)
  • 500 ml lapte
  • 50 grame sirop Agave
  • 50 grame mix de alune
  • 50 grame fructe proaspete (opțional)
  • puțină coajă de lămâie

Mod de preparare:

Am pus laptele la fiert și am turnat treptat praful de budincă. Am amestecat o perioadă până a început să fiarbă din nou. Am lăsat la răcit și în bol am turnat siropul de agave (budinca nu este dulce și dacă aveți restricții la zahăr o puteți servi chiar fără acest sirop).

Am pus la frigider pentru minim două ore. În budinca răcită am adăugat alunele și fructele. Siropul de agave l-am pus și în budinca de la temperatura camerei dar și în bolul cu budincă rece. Merge oricum cred. Gramajul indicat este după gust/ ochiometric.